Star Trek - fizica viitorului (V)

_____Tehnologie militara: fazere si scuturi . Atunci cand viata te poarta „where no man has gone before” („acolo unde nu a mai fost niciun om”), parca nicio metoda de aparare impotriva inamicilor nu pare a fi suficienta. Cea mai mandra nava a Pamantului, Enterprise, este echipata de Gene Roddenberry cu scuturi si fazere puternice pentru a face fata pericolelor care rasar in fiecare „colt” al Universului.
Capitanul Kirk si dl. Chekov in lupta:

_____„Scuturile par atat de banale si de evidente incat te gandesti de ce nu inventam unul maine?”, spune profesorul Michio Kaku. Fizicianul explica in cartea sa ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat par si ca pam avea nevoie de trei tipuri de tehnologii entru a construi scuturi care sa nu intre in conflict cu ceea ce stim despre electricitate si magnetism. Cu alte cuvinte, ar trebui sa combinam ferestrele de plasma, care exista deja sub forma de prototip, cu un grilaj laser si cu o panza de paianjen din nanoparticule. „S-ar putea sa treaca, totusi, cateva decenii pana sa perfectam sistemul, dar nu exista nicio lege a fizicii care sa ne impiedice. Si-apoi, amintiti-va, actiunea din Star Trek are loc in secolul al XXIII-lea, asa ca avem timp suficient ca sa eliminam toate erorile”, a declarat profesorul intr-un interviu pentru The New York Times.
_____Tot nanotehnologia ne-ar putea ajuta sa construim si fazere, de la cele portabile, de mana, pana la cele montate pe Enterprise, despre care se spune ca ar putea paraliza cartiere intregi: „Putem aseza o cantitate enorma de energie intr-un volum mic, de nivel atomic. Aproape orice sursa de energie poate fi folosita pentru a activa un laser: explozii chimice, bombe cu hidrogen, raze X... Pe viitor, ma gandesc ca vom avea nano-baterii, asa ca sunt mari sanse sa cream astfel de arme”, mai spune profesorul Michio Kaku.
_____Cu toate ca dispun de dispozitive militare avansate, exploratorii de pe Enterprise nu au drept scop cucerirea de planete si inrobirea civilizatilor inferioare din punct de vedere tehnologic. Asa cum remarca si Alexandru Mironov, „oriunde se duc, incearca mai intai sa dialogheze pasnic. Este, practic, o proiectie a ceea ce urmeaza sa se intample in viitor, cand creatorul Star Trek spera sa fim o societate profund umanista”.
_____Ca stiinta va tine pasul cu imaginatia, e o teorema nu foarte greu de demonstrat. Cat si cum va evolua omenirea, e insa discutabil. Vizionarul scriitor SF Isaac Asimov spunea intr-una dintre povestirile sale, „Sentimentul puterii” („The Feeling of Power”) ca in viitor, desi vom fi inimaginabil de avansati din punct de vedere tehnologic, s-ar putea sa avem nevoie sa ne intoarcem la radacinile stiintei. Civilizatia pe care o descrie, aflata intr-un razboi lung si costisitor, ar putea fi salvata cu ajutorul unei arme secrete: un umil tehnician care redescopera algoritmul efectuarii inmultirii. Creierul uman va redeveni superior masinii.
„Spatiul... ultima frontiera!”
0 Responses

Trimiteți un comentariu

Blogger

copyright © 2008 - 2009 The Jurnal Blog by CheeSu. Some Rights Reserved.